Pe când își păștea turma de oi, David și-a scăpat oile din gura leului și din gheara ursului și, ori de câte ori au avut nevoie, le-a readus în locuri sigure, unde să se simtă alinate de orice griji (Vezi 1_Samuel_17:34-35). O astfel de păstorire sunt tații datori să le ofere copiilor lor, iar prezbiterii, celor aflați în grija lor spirituală.
Isus, Marele nostru Păstor, a identificat trei caracteristici importante ale unui păstor bun. Prima, un păstor bun își cunoaște personal oile: „... el își cheamă oile pe nume” (Ioan_10:3). În vremurile biblice, adesea păstorii le dădeau nume oilor de care erau responsabili. Având grijă de ele, păstorul era bine familiarizat cu trăsăturile și apucăturile unice ale fiecărei oi.
A doua caracteristică a unui păstor bun este felul în care își conduce oile: „După ce și-a scos toate oile, merge înaintea lor; și oile merg după el...” (Ioan_10:4). Păstorul nu doar că își conduce oile la pășuni mănoase; ci el și cercetează și pregătește pășunea ca să se asigure că nu există vreo buruiană otrăvitoare care le-ar putea face rău.
În ultimul rând, păstorul bun își lasă interesele personale deoparte ca să poată să aibă grijă de oi: „... Eu Îmi dau viața pentru oile Mele” (Ioan_10:15). Domnul Isus Și-a dat viața pentru noi și noi trebuie să fim gata să ne dăm viața pentru cei pe care El ni i-a dat în grijă.
|
