Adevărata recunoștință izvorăște din conștientizarea totalei noastre nevrednicii și imperfecțiuni înaintea unui Dumnezeu sfânt și drept. Dacă am primi ce am merita, am fi cu toții pierduți într-un iad veșnic. Dar „bunătățile Domnului nu s-au sfârșit, îndurările Lui nu sunt la capăt” (Plângerile lui Ieremia 3:22).

În lumina înțelegerii condiției noastre înaintea lui Dumnezeu, Isus ne învață să fim „săraci în duh.” Aceasta este tocmai atitudinea unui cerșetor de la colțul străzii care speră să-i fie împlinite nevoile zilnice și este recunoscător pentru orice ar face cineva pentru el.

Cuvântul grecesc eucharistos, tradus cu mulțumitor, este în armonie cu această atitudine. Acesta înseamnă: „atent la favoruri”, „recunoscător”. Așteptările pe care le avem față de ceilalți, bazate pe presupunerea falsă despre propria noastră importanță, distrug spiritul de recunoștință și, în schimb, produc îngâmfare și nemulțumire.