Tânjim după un mediu mai bun în care să trăim, presupunând că odată cu acesta, vom obține și mulțumire. Adam și Eva trăiau într-un mediu perfect și, cu toate acestea, nu au fost mulțumiți.
Aveau o sănătate perfectă, o căsnicie perfectă, o grădină perfectă și părtășie zilnică cu Dumnezeu Însuși, însă curând au dat crezare minciunii că Dumnezeu nu le-a asigurat tot ce aveau nevoie pentru fericirea lor.
Secretul mulțumirii constă în a te bucura de prezența Domnului. „Îmi vei arăta cărarea vieții; înaintea Feței Tale sunt bucurii nespuse și desfătări veșnice, în dreapta Ta” (Psalmul 16:11). |