Există semnificații bogate în definițiile biblice ale curajului. Trei cuvinte grecești identifică fiecare câte un aspect distinct și important al acestei calități: 1. Tharrheo—curaj în fața morții; 2. Parrhesiazomai—curaj de a spune adevărul; 3. Tolmao—curaj de a înfăptui lucruri mari pentru Dumnezeu. Curajul este îndrăzneala impetuoasă de a duce la îndeplinire lucrarea pe care Dumnezeu ne cheamă să o facem. Când lui Iosua i s-a poruncit „să se îmbărbăteze”, de fapt i s-a spus să aibă curaj – curajul de a înfrunta moartea în bătălie, de a spune adevărul din inimă, atât lui, cât și poporului, și de a face fapte mărețe, neînfricat, pentru Dumnezeu.
|