Subject: Întâlnirea care a făcut să le ardă inima (Partea a II-a)

Deschide în browser »
26 mai 2022
Întâlnirea care a făcut să le ardă inima
Partea a II-a
Pe drum spre Emaus cu cei doi ucenici care nu L-au recunoscut, Isus „a început de la Moise și de la toți prorocii și le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El” (Luca_24:27). Mai târziu au realizat că era Domnul și au zis unul către altul:
„Nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum și ne deschidea Scripturile?” Luca_24:32
Ce le-a arătat Domnul Isus în Scripturi, de a făcut să le „ardă” inima de bucurie? A început cu Moise, apoi a trecut prin profeți și le-a explicat modul în care cele scrise acolo se referau la persoana și lucrarea Lui. Uimitor! Ucenicii cunoșteau foarte bine Legea și știau și ce a predicat Isus timp de trei ani, dar nu făcuseră niciodată legătura dintre cele două, până în momentul acela, când „li s-au deschis ochii și L-au cunoscut” (Luca_24:31).

Au înțeles faptul că mesajul central al Scripturii îl constituie poruncile lui Cristos, iar Legea și Profeții sunt temelia acestor învățături. Noi astăzi putem vedea că epistolele reflectă felul în care se aplică aceste porunci. De exemplu, Domnul Isus a poruncit: „Păziți-vă de aluatul fariseilor, care este fățărnicia” (Luca_12:1). Ca să găsim temelia acestei porunci ne întoarcem la citirea Legii și a Profeților. Citim în ele despre sărbătoarea Azimelor: timp de șapte zile evreii nu aveau voie să aibă aluat în casă, iar oricine mânca aluat dospit era „nimicit din Israel” (Vezi Exod_12:15).

Ne îndreptăm apoi spre epistole ca să găsim o aplicație a acestei porunci și îl găsim pe Pavel care îi spune bisericii din Corint să rupă părtășia cu cel imoral, pentru că „puțin aluat dospește toată plămădeala ... Să prăznuim, dar, praznicul ... cu azimele curăției și adevărului” (Vezi 1_Corinteni_5:1-8). Când descoperim această confirmare întreită a adevărului—Lege și Profeți, Cristos, Epistole—având ca mesaj central învățăturile Domnului Isus, inimile ne „ard” de bucurie! Haideți să cercetăm cu sârguință fiecare poruncă a lui Cristos, să-i găsim temelia în Lege și aplicațiile în epistole. Astfel, vom împărți „drept Cuvântul adevărului” (2_Timotei_2:15).

© Copyright 2022 Character Books

Asociatia IBLP din Romania | Miersig 1, Nojorid, Romania 417345
You may unsubscribe or change your contact details at any time.