Porunca de a face ucenici este o însărcinare de a face una dintre cele mai mărețe lucrări pentru care am fost creați! Prin Fiul Său, Dumnezeu a binecuvântat toate familiile pământului cu darul fără plată al mântuirii. (Vezi Galateni 3:2-15.) Împărtășind vestea bună despre Cristos cu alții și ucenicindu-i, cooperăm cu strategia Domnului de a răspândi această binecuvântare.
Isus este exemplul nostru de căpătâi când vine vorba de facerea de ucenici. El nu i-a invitat pe oameni doar să vină să-I asculte învățăturile, ci i-a invitat să facă parte din viața Lui. Isus a umblat și a discutat cu ucenicii Săi, au dezbătut diferite situații de viață, Și-a făcut timp să le răspundă întrebărilor și să le dea mai multe explicații cu privire la Cuvântul lui Dumnezeu pe care îl predica.
Potențialul facerii de ucenici este uriaș. Dacă ai face 10 ucenici pe an și fiecare dintre ei la rândul lui, alții 10, întreaga lume ar putea fi ucenicită în mai puțin de 10 ani! Să recunoaștem nevoia stringentă de a face ucenici din toate popoarele și să ne ajustăm programul astfel încât să ne dedicăm viețile acestei misiuni! |