Subject: Definirea jurisdicțiilor pentru ascultare (Partea a II-a)

Deschide în browser »
18 octombrie 2022
Definirea jurisdicțiilor pentru ascultare
Partea a II-a
3. Jurisdicția bisericii

Capul familiei trebuie să se supună în mod voluntar conducerii înțelepte și evlavioase a prezbiterilor din biserică. Prezbiterii nu trebuie să treacă dincolo de jurisdicția lor, învățându-le pe soții sau pe copii să desconsidere îndrumarea și dorințele tatălui, atâta timp cât îndrumările lui sunt în conformitate cu Scriptura. (Vezi Galateni_4:1-2.)

4. Jurisdicția vocațională

Angajații trebuie să asculte de angajatori, lucrând pentru ei din toată inima, ca și cum ar lucra pentru Dumnezeu. Dacă un patron pretinde o acțiune care încalcă convingerile biblice ale angajatului, acesta ar trebui să facă un apel înțelept și apoi, dacă cererea este respinsă, ar trebui să se gândească să demisioneze. (Vezi Fapte_5:29 și Coloseni_3:22-23.)

Uneori, cei aflați în poziție de autoritate își folosesc greșit puterea și ar trebui să fie mustrați de cei care sunt peste ei. Alteori, cei care sunt sub autoritate vor să se elibereze de orice restricție și să se răzvrătească—numai să descopere că se află din nou în alte relații și mai restrictive.

© Copyright 2022 Character Books

Asociatia IBLP din Romania | Miersig 1, Nojorid, Romania 417345
You may unsubscribe or change your contact details at any time.