Dumnezeu dă har celor smeriți și harul este acela care ne învață „s-o rupem cu păgânătatea și cu poftele lumești și să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate și evlavie” (Tit 2:12).
Postul este chinuitor, dar aduce multe răsplătiri, inclusiv dezvoltarea autocontrolului. Când apetitul pentru mâncare este adus sub control prin post regulat, se pare că un rezultat este acela că și alte dorințe fizice se diminuează.
După a doua sau a treia zi de post, metabolismul corpului se schimbă, luându-și energia din țesuturile de grăsime, în locul mâncării ingerate. Prin acest mecanism, corpul asigură energie pentru organele vitale (inima, plămânii, rinichii și creierul), făcând ca alte funcții, cum ar fi dorințele sexuale, să devină diminuate.
Disconfortul fizic cauzat de post se regăsește foarte bine și în îndemnul lui Petru: „Astfel dar, fiindcă Hristos a pătimit în trup, înarmați-vă și voi cu același fel de gândire. Căci Cel ce a pătimit în trup a sfârșit-o cu păcatul” (1 Petru 4:1).
Când ucenicii nu au reușit să-l elibereze pe un băiat de duhuri necurate, L-au întrebat pe Isus de ce fuseseră fără putere, iar El le-a răspuns: „acest soi de draci nu iese afară decât cu rugăciune și cu post” (Matei 17:21). |