Subject: Cum necesită îndatoririle noastre responsabilitate

În același mod în care un cetățean are datoria de a-și plăti taxele față de țara lui, tot așa fiecare credincios are datoria de a arăta dragoste...

TRĂSĂTURI DE CARACTER

Responsabilitate

vs. Neseriozitate

Cum necesită îndatoririle noastre responsabilitate

În același mod în care un cetățean are datoria de a-și plăti taxele față de țara lui, tot așa fiecare credincios are datoria de a arăta dragoste față de toți ceilalți credincioși.

„Să nu datorați [opheilo] nimănui nimic, decât să vă iubiți unii pe alții, căci cine iubește pe alții a împlinit Legea.”

Romani 13:8

Isus a explicat necesitatea împlinirii acestei îndatoriri în pilda despre slujitorul nedrept. Deoarece avem o datorie incomensurabilă de a arăta dragoste față de Cristos, se pune întrebarea „Cum am putea vreodată să începem să o plătim?”


Isus ne-a explicat că ceea ce facem pentru binele altora de fapt facem pentru El. „Adevărat vă spun că, ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia din acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi le-ați făcut” (Matei 25:40).


Același înțeles de îndatorire ar trebui să-l transferăm și responsabilităților noastre de la serviciu, după cum explică Pavel: „Orice faceți, să faceți din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni, ca unii care știți că veți primi de la Domnul răsplata moștenirii. Voi slujiți Domnului Hristos” (Coloseni 3:23-24).


Aceasta dă un înțeles nou pildei lui Cristos despre slujitorul neprofitabil. „Cine dintre voi, dacă are un rob care ară sau paște oile, îi va zice când vine de la câmp: ‘Vino îndată și șezi la masă’? Nu-i va zice mai degrabă: ‘Gătește-mi să mănânc, încinge-te și slujește-mi până voi mânca și voi bea eu; după aceea, vei mânca și vei bea și tu’?


Va rămâne el îndatorat față de robul acela, pentru că robul a făcut ce-i fusese poruncit? Nu cred. Tot așa și voi, după ce veți face tot ce vi s-a poruncit, să ziceți: ‘Suntem niște robi netrebnici; am făcut ce eram datori [opheilo] să facem’” (Luca_17:7-10).